Posts tagged handstand
Ultimele antrenamente
Jan 28th
Au trecut vreo 3 zile de când n-am mai scris pentru simplu fapt că n-am avut chef. Am fost extraordinar de obosit în ultima săptămână de școală din semestrul I. Mă mai duc și azi de bun-simț și de mâine Sayonara ! Măcar azi am oră de sport
Ziceam că-s obosit. În ultima vreme am tras foarte tare la antrenamentele de parkour, în special handstand și frontflip.
Marți am fost la gym la Dinamo pe Lungă (tot îmi vine să zic ieri, că miercuri, adică ieri, m-am culcat pe la 4:30 și m-am trezit acum, joi, la 3:00 dimineațea. Acum m-am trezit și m-am apucat să scriu articolul deși cred că îl voi lăsa Draft până ajung acasă, să vă povestesc și despre antrenamentul de la sport pe care îl voi avea azi la școală). Am sărit în mâini vreo 60-70 de cm. Nu știu exact, aproximez. Am să văd azi la sport cât pot, că am loc în care e marcată lungimea. Folosesc o tehnică destul de ciudată. Fug în picioare și apoi mă arunc în mâini după care trag tare din nou cu mâinile și îmi arunc picioarele.. și sar. Dacă sar de pe jos, îmi îndoi mâinile până sunt la 2 cm cu capul de pământ și-mi îndoi picioarele pe spate și mă arunc în față. Mai mult de 50 de cm nu pot sări cu tehnica asta.
Tot la sală, am încercat butterfly-kick-ul din nou și-mi iese din ce în ce mai bine. Având saltele pe jos în toată sală, nu-mi fac probleme de vreo accidentare, deși ar trebui. În fine, Trane zice că nu fac chiar bine, că nu rămân cu capul pe loc, dar nu știu cât să mă încred în asta. Adică, așa îl face el, pe loc, ca și cum ar lovi cu piciorul, dar eu am altceva în cap. Adică e chestia aia, de sari de pe dreptul și aterizezi cu stângul la 2 metri depărtare. Trane aterizează aproape în acleași loc din care sare. Normal că, s-a apucat și de butterflt-twist marți. L-am văzut că-și tot rupe pisica, am zis să încerc să mi-o rup și eu. Și mi-am rupt-o. Nu e un trick greu deloc. Adică pare atât de ciudat, ai impresia când îl vezi că rotația e foarte mare. O fi, nu zic că nu, dar daca tragi tare cu mâinile, arunci piciorul în sus, ți capul și pieptul sus și îți îndoi piciorul (drept în cazul meu) la aterizare, îți iese fără probleme. Eu n-am reușit să îmbin toate astea încă. Iese o aiureală totală fiindcă l-am încercat doar de vreo 5 ori. Însă nici nu te arunci bine și te și trezești cu mufa de pământ. Foarte rapid totul !
De vreo lună (cred că am mai zis în alt post) trag de frontflip și nu mă mai opresc. Simt că fac progrese dar încă mai am de lucru la el. Am descoperit două feluri de bătăi. Una dintre ele e mult mai rapidă (și șocul aterizării te rupe), dar încă n-am detentă la ea deloc, pentru că am încercat-o marți prima oară. Cealaltă bătaie, la care mă arunc în sus și abea apoi mă ghemuiesc, e mai lentă și mai relax, îmi iese destul de bine. Singura problemă e că tre să mă arunc ȘI mai în sus, de ghemuit mă ghemuiesc bine, și la aterizare trebuie să mă chinuiesc mai mult să rămân pe loc, nu să cad în genunchi. Nu rămân pe loc, pentru că ori sunt obosit și nu mi se flexează genunchii și cad în ei, ori aterizez pe vârfuri în loc de toată talpa și cad în mufă. La ultima parte, noroc că m-a atenționat un tip foarte de treabă (și care știe de vreo 100 de ori ma mult și mai bine ca mine) despre asta, și mi-a zis să o corectez până nu-mi rup picioarele. Asta vreau să fac azi la sport (și back/sideflip). O să completez draft-ul cu detaliile când ajung acasă.
Ok, am revenit. Am încercat backflipul de vreo 3 ori și cred că în curând o să scap de frică. Deocamdată nu fac de cât să mă arunc în sus, să mă ghemuiesc și apoi repede îmi dau drumu pentru că mi-e frică. Rezultatul cad pe ceafă și pun mâinile dacă am timp. Dacă mă arunc cu mai mult curaj și mă țin ghemuit, nu-mi dau drumul, atunci sper sa cad în genunchi. Îmi fac eu detenta cu timpul. La sideflip, până acum nu puteam să mă arunc cum trebuie prin aer. Practic nu nu stăteam cu picioarele îndoite la 90 de grade fata de piept și eram total aiurea la rotație, mă învârteam cu fața sprea dreapte deși mp aruncasem de pe stânga. Astăzi am reușit să mai fac câteva progrese, în special cu tehnica. Am scăpat și de mare parte din frică, nu îmi mai rămâne decât să-mi tot îmbunătățesc tehnica. Am măsurat cât sar în lungime „din fugă” și nu sunt 60 de cm ci chiar un metru (cel mai mult am putut 110 cm). A fost cam aiurea antrenamentul, pentru că am avut o febră musculară incredibilă de marți.


